Vă propunem spre vânzare un apartament modern, situat într-un imobil cu regim de înălțime P+2E, care cuprinde doar 12 apartamente, oferind un mediu rezidențial liniștit și exclusivist. Imobilul este construit în 2020, cu pereți din cărămidă, planșeu de beton și izolație termică eficientă.
Apartamentul are o orientare sud-vest, fiind luminos și bine compartimentat. Suprafața utilă este de 48,8 mp, iar cea construită de 61,9 mp. Spațiul este configurat astfel: cameră de zi cu bucătărie open-space și hol, dormitor, grup sanitar și un balcon generos. Există două căi de acces: una din casa scării și una direct din grădina privată, care măsoară aproximativ 15 mp, la care se adaugă un spațiu exterior aferent de 5 mp.
Locuința este complet mobilată și utilată, cu mobilier modern și electrocasnice de calitate. Bucătăria este dotată cu mobilier din MDF, plită pe gaz, cuptor electric, hotă, mașină de spălat vase și frigider cu congelator. În plus, apartamentul beneficiază de centrală termică proprie cu calorifere, parchet laminat și gresie, uși de interior Porta Doors și geamuri termopan. Sistemul de supraveghere video oferă un plus de siguranță.
Se vinde cu două locuri de parcare exterioare numerotate, incluse în preț, și este ideal atât pentru locuit, cât și pentru desfășurarea unor activități precum birouri, comerț sau clinici stomatologice.
Apartamentul este amplasat într-o zonă preponderent rezidențială, cu acces facil la mijloacele de transport în comun. În apropiere se găsesc puncte de interes importante precum Vivo Mall și Metro.